În apropiere de Piața Alexandru Lahovari din București, se află o casă impunătoare care a aparținut renumitului politician Take Ionescu, supranumit ”Guriță de Aur”.
Casa a fost construită la sfârşitul secolului XIX și după finalizarea ei, în anul 1897, este cumpărată de către Take Ionescu pentru suma de 83.000 de lei.
Clădirea a fost realizată după planurile arhitectului elvețian Louis Blanc, care a mai făcut planurile arhitecturale ale clădirii Ministerului Agriculturii şi ale Palatului Facultății de Medicină din București.

Faţa clădirii este împodobită cu ornamente ale stilului eclectic francez, printre aceste se remarcă bosajele, cartuşele şi elementele vegetale din partea superioară a ferestrelor. Ferestrele de la etaj sunt ornamentate cu manouri şi sunt încadrate de pilaştri. Trupele germane au devastat o parte a casei în timpul Primului Război Mondial. În cadrul renovărilor din 1918, a fost construită şi terasa poziţionată în dreapta intrării. Foişorul, dar şi sera, erau încadrate de feronerie ce mai poate fi observată doar în fotografiile de epocă.
La parterul casei se afla o anticameră şi biroul lui Take Ionescu, unde primea audienţe. Tot în această încăpere exista o bibliotecă imensă, dar şi tabloul primei sale soţii, Elisabeth (Bessie) Richards, scrie Descopera.ro.
Camerele locuinţei era decorate simplist cu lambriuri de lemn, iar scara circulară ducea către salonul de la etaj, camera de muzică, dormitoare, un alt birou şi sera. De asemenea, turnul casei avea ca scop alimentarea serei cu apă. În 1930, a doua soţie a lui Take Ionescu, Adina Olmazu, fostă Cordescu, construieşte în curtea casei o replică a unui palat florentin după planurile arhitectului Alexandru Zaharia.
Tot în acest an este construit blocul Leonida, lipit de casa politicianului, iar văduva lui Take îşi mută replica palatului la şosea. La scurt timp după moartea lui Take, nepotul ultimei sale soţii a locuit o perioadă în casă.

În cele din urmă, în 1935, femeia vinde casa Ministerului Justiţiei. Aici are sediu Consiliul Legislativ până în 1950, când devine sediul Institutului de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române.