Stephen Schwarzman, omul de afaceri american, a anunțat că a donat 3,5 milioane de euro pentru restaurarea grădinilor din jurul domeniului Chambord, cel mai mare castel de pe Valea Loirei.
Castelul Chambord, inclus astăzi în patrimoniul UNESCO, a fost construit la ordinul regelui Francisc I (1494—1547). El a dat dispoziție unui inginer hidrolog să înceapă lucrările în 1545, dar a murit doi ani mai târziu. Regele Ludovic al XIV-lea a ordonat în 1682 amenajarea unei terase pe care grădina a fost instalată în 1734.
Potrivit Agerpres, datorită donației lui Stephen Schwarzman, toată grădina cu o suprafață de 6,5 hectare va fi restaurată, lucrările urmând a fi finalizate de Crăciun.
Grădinile de la Chambord vor putea fi vizitate de public începând cu 21 martie 2017